Parteneriat strategic între LASTING si AudioCodes

Parteneriat strategic între LASTING si AudioCodes

LASTING System adaugă în portofoliul său începând cu data de 24 ianuarie 2020 o nouă gamă de servicii cu valoare adăugată, printr-un parteneriat strategic cu AudioCodes, un furnizor important de networking avansat de voce și soluții de procesare media pentru birouri digitalizate.

În contextul actual al pieței, sistemele de comunicații bazate pe IP (IP based communication systems)  folosite de către companii devin din ce în ce mai complexe, iar nevoia de parteneriate strategice este din ce în ce mai mare. LASTING System și AudioCodes întâmpină de acum această nevoie, oferind șansa implementării de proiecte complexe de Comunicații Unificate pentru rețeaua lor de parteneri din România.

Ședințele de business sunt o parte esențială din viața oamenilor de afaceri, dar chiar și după cele mai strategice sesiuni, informații importante sau decizii cheie pot fi pierdute sau uitate.” – Shabtai Adlersberg, AudioCodes President & CEO

Inovația nu este o sarcină. Este o stare constantă” – Yehuda Herscovici, VP Product, AudioCodes

Suntem mândri că putem aduce în România tehnologii de ultim moment, și avem încredere că vom construi proiecte inovative alături de partenerii noștri, pentru ca ei să poată performa așa cum își doresc” – Octavian Vlad, Product Manager, LASTING System

LASTING System începe colaborarea cu AudioCodes din statutul de Partener GOLD, potențialul de business al acestui parteneriat fiind estimat în momentul de față la aproximativ 500.000 de euro in primul an.

Acest parteneriat este o oportunitate de business pentru companiile care au adoptat programul Teams oferit de Microsoft, întrucât ele vor putea construi alături de LASTING System ecosisteme de comunicații complexe prin proiecte de talie mare, de tip entreprise, sau sub forma de proiecte orientate către furnizorii de servicii.

Printre oportunitățile deschise de către parteneriatul cu AudioCodes, se distinge capacitatea LASTING System de a furniza soluții complete de Comunicații Unificate (UC) care au la bază tehnologii cloud, incluzând sisteme de videoconferință, servicii de telefonie, precum și platforme software care să susțină aceste funcționalități.  Cu ajutorul SBC-urilor (Session Border Controller ) oferite de AudioCodes, LASTING System poate de acum activa funcționalitatea telefoniei în medii cloud precum Microsoft Teams sau ZOOM. Mai mult decât atât, portofoliul de produse va cuprinde telefoane VoIP certificate pentru Microsoft Teams și media gateways ce permit interconectarea mediilor diferite – de ex. telefonie analogică cu telefonie VoIP.

Despre LASTING System & Grupul LASTING

LASTING System (https://distributie.lasting.ro/) este divizia de distribuție IT cu valoare adăugată a Grupului LASTING, o companie cu tradiție în spațiul tehnologiilor de business din România, având o activitate de 25+ ani și un portofoliu variat de produse, soluții și servicii care acoperă multiple verticale de afaceri.

Despre AudioCodes

AudioCodes (https://www.audiocodes.com/) este o companie de talie mondială cu sediul în Israel, care creează, produce și vinde sisteme de voce, produse de networking, aplicații și servicii profesionale către companii de orice dimensiuni, precum și către furnizori de servicii din întreaga lume. Gama de produse a AudioCodes include telefoane IT, SBC -uri (Session Border Controllers), media  gateways, clienți mobili VoIP, routere business multi-service (MSBRs), aplicații de rutare, înregistrare a vocii, apelare precum și altele.

 

 

No Comments

Post a Comment

Contact